Gata, trecem la locuri, incepe. Intram usor intr-o atmosfera de poveste pe trilurile pianului ce se aud de dupa draperiile ce descopera usor scena. Linistea unui concert la Ateneu se asterne in sala. Un ropot de aplauze ne mai trezeste un pic la realitate.
Doamna Alexandra Craciun ne lamureste: ne aflam in anul 1910, pe 25 iunie. Intr-un leagan sta o fetita legata fedeles, ca sa aiba picioarele drepte, are poponetul rosu pentru ca Nivea urma sa se inventeze abia in 1911, in schimb tocmai ce bause lapte praf, inventat in 1905.
Ne aflam de fapt la conferinta AdVintage, organizata de Madvertisers, cercul de publicitate caracterizat de o “nebunie creativa” si pornit din dorinta de a invata publicitate si practic, nu doar din carti.
Adrian Majuru, cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordonator al Muzeului Dr. Nicolae Minovici, ne-a introdus in tema conferintei, publicitatea, spunandu-ne ca fiecare dintre noi construim o reclama, pentru ca in spatele a orice exista o poveste. “Suntem o imagine in miscare pe care o construim toata viata”, ne-a povatuit el.
Stefan Petre a preluat apoi stafeta, pentru a ne intoarce un pic mai mult in timp la inceputurile CEC-ului, la 1864, atunci cand a infiintat-o Alexandru Ioan Cuza. Prima forma de publicitate pentru CEC a aparut in 1880 ca reclama in anuare, dar fara parte grafica. Razboiul opreste insa avantul si abia dupa 1920 apar reclame cu tot cu simboluri grafice si poze, totul inspirat din strainatate. In anii ’30 apare si prima forma de promotii, pe 31 octombrie, declarata “Ziua economisirii”, cand se dau premii copiilor, mici brosuri, pliante. Mai tarziu s-a organizat un concurs de afise “Pusculita face toti banii” cu premii, de acum incepand cu adevarat publicitatea: brosuri, foi volante, reclame in revista “Economia”. Stefan Petre si-a incheiat discursul boem asigurandu-ne ca bancile au bani de publicitate si ca ofera un mediu propice pentru manifestarea “nebuniei creative” a publicitarilor.
Raluca Moise, coordonator al Biroului de Relatii Publice si Comunicare al Universitatii Bucuresti(UB), ne-a explicat de ce UB este un brand. A fi parte dintr-o comunitate activa de studenti, dintr-o retea de suport, ce reuneste personalitati din tara si din lume si a avea oportunitatea de a participa la evenimente de impact, fac din UB un brand puternic. Mai mult, desi are o promovare moderna, prin site-uri targetate in functie de scop, Universitatea reprezinta o marca vintage, promovand valori mostenite de la Alexandru Ioan Cuza, fiind infiintata in acelasi an cu CEC-ul, 1864, transmise prin sigla (o carte, o balanta, o bufnita) si slogan “Virtute et sapientia”.
Si pentru ca iesiseram putin din atmosfera anilor 1900, o chitara si o voce calda ne canta si incanta cu
“Vremuri” si “Zaraza”. Apoi, patru personaje caragialistice ne povestesc repere generale despre publicitatea vintage din Romania si caracteristici ale elementelor grafice: simplitate, exprimare concisa si lirism putin, folosite in carti postale, foi volante, caricaturi, ilustrate si gravura. Important era ca publicul sa stie cine, ce si unde se vinde, cat si pretul produsului. Sorin Psatta, strategic planner la Graffiti BBDO, a ales sa ne vorbeasca despre traditionalismul romanesc si produsele care au ales sa se branduiasca folosind traditia. Psatta a explicat si fenomenul: din momentul in care intri intr-o multime, simti nevoia sa te individualizezi. La fel, cand se creeaza o comunitate europeana, instinctul national se alerteaza. Asa a aparut intrebarea “ce inseamna sa fii roman?”, iar in anii ’90 am incercat sa cautam elemente de particularitate pentru Romania, inclusiv prin publicitate. Asa a ales de exemplu ciocolata ROM sa se rebranduiasca, utilizand sloganul “Senzatii tari din 1964”. A aparut Loganul, care a avut cu adevarat succes in Romania abia dupa ce a inceput sa se cumpere in Germania.
Stampila “romanesc” este in generala pusa in doua modalitati. Prima este zona de food, iar aici ar fi Danone si Tnuva, branduri total neromanesti, care se asociaza cu traditia romaneasca, si Napolact, care e chiar romanesc. Napolact a avut succes cu spoturi ce prezentau un taram mioritic, dar populat cu fiinte, cel putin la fel de imbietoare cu cele de acum cativa zeci de ani, care comunicau sentimentul in mod constant. La fel si produsele Scandia, care s-au bazat pe traditia romaneasca pentru a-si promova produsele. A doua zona de utilizare a specificului romanesc este cea de sintagme, ca “ia d-acia, ia d-acia”, “gogule, probleme ma?” sau “niste tarani, domne”, ramase si acum in limbajul romanilor.
Andreea Ionescu, fost director retail marketing la Sensiblu, ne-a indemnat sa ne gandim la cum se uitau oamenii de publicitate de atunci la clientii lor si cum se uita cei de acum la clientii lor si sa constatam ca nu exista nicio diferenta. “Faptul ca radem de publicitatea de atunci vine din faptul ca nu intelegem cat de fericiti erau oamenii atunci”, a spus Andreea. Si atunci, ca si acum, se creau nume ce au devenit nume pt o categorie. Asfel, Fulgarine a facut pentru haina de ploaie si Koprol pentru laxative ceea ce a facut Xerox pentru fotocopiatoare sau Adidas pentru incaltaminte.
Practic, nu s-a schimbat nimic esential in afara de limbajul catre consumator. Se vand tot avantaje, dar se migreaza spre emotional si comportamente sociale. S-au schimbat targeturile: marca Hoover a trecut de la reclama cu femeia care e fericita ca primeste un aspirator de Craciun la a face reclama unui obiect care e bun pentru ca e agil. Am devenit mai cinici, mai la obiect, folosind niste imagini extrem de sugestive si am adaptat treptat limbajul la lipsa de timp care a coplesit consumatorul. “Cred ca am invatat in 100 de ani sa sintetizam putin”, a remarcat Andreea. Am mers de la un model informativ si am ajuns la un nivel sintetic. De la “push” am ajuns la “pull” si de la romantios si siropos la insinuant si acid. Instrumentele in schimb nu s-au schimbat. In mare, e la fel: ascultam targetul, intelegem ce vrea si executam, a concluzionat Andreea, incheind conferinta AdVintage exact in tonul potrivit.
AdVintage a reprezentat o experienta multisenzoriala, o intoarcere in trecut, un sentiment in sine. Lume boema, costume de epoca, limbajul lui Caragiale, ziare si harti vechi, culoare si sunet. O evadare din cotidianul Bucurestiului de azi in cel al Bucurestiului de alta dat’.
Sursa: Mihaela Georgescu Stud-Life
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu