miercuri, 31 martie 2010

Copilul rebel al publicității


madvertisers

Geneza
11 martie 2010 - O mână de oameni de la masterul de Consultanță și Expertiză în Publicitate fac "reuniunea de joi" în sediul clădirii Universității, Facultatea de Litere, sala 208.
Acest lucru reprezintă debutul cercului cu "o mie de nume". Totuși, acesta trebuia să fie denumit într-un fel ... așa că ... am hotărât să îi spunem "Madvertisers".

Goana după identitatea vizuală
După un adevărat catalog de propuneri, după mai multe dezbateri asupra unei Propuneri Unice de Vânzare (U.S.P.) și a unei poziționări, vine și rândul LOGO-ului. O goană continuă de creativitate și inspirație ce ne inunda simțul publicitar, o muncă asiduă asupra noilor idei sau o șlefuire a celor vechi - astfel poate fi caracterizată o dezbatere de 10 săptămâni...adică aproximativ 22 de ore de creație a unui nou brand!
Povești după povești, explicații logice la execuții ilogice, apariția unor "mascote" în logo...toate acestea trebuiau oprite! Se cerea existența unei identități vizuale!
Astfel a luat naștere logo-ul Madvertisers, un logo simplu, cu o poveste în spate. Nu negăm faptul că și acesta a avut mai multe execuții...